Let's English!

Înainte să începi să înveți limba engleză, răspunde la aceste două întrebări

Vrei să înveți limba engleză, dar nu știi de unde să începi? Descoperă cele două întrebări esențiale care te vor ajuta să alegi strategia potrivită și să obții rezultate reale.

Majoritatea oamenilor nu renunță la limba engleză pentru că este prea dificilă. Renunță pentru că încep fără o direcție clară. Aleg primul curs pe care îl găsesc, descarcă o aplicație, urmăresc câteva videoclipuri pe YouTube și speră că, în timp, lucrurile se vor lega de la sine. De cele mai multe ori, nu se întâmplă așa. După mai bine de două decenii în care am însoțit sute de adulți în călătoria lor de învățare a limbii engleze, pot să îți spun sigur că învățarea unei limbi străine seamănă foarte mult cu planificarea unei vacanțe 😊: înainte să alegi traseul, trebuie să știi două lucruri esențiale:

  1. Unde te afli acum?
  2. Unde vrei să ajungi?

Pasul 1: Cunoaște-ți nivelul actual

Nivelul tău de engleză determină ce ar trebui să înveți în continuare.

Dacă ești începător (nivelurile A1–A2 conform CECRL): poți să te prezinți, să adresezi și să răspunzi la întrebări simple și să

înțelegi conversații de bază. Pentru a progresa, este important să:

  • îți construiești un vocabular util pentru viața de zi cu zi;
  • stăpânești cele mai frecvente structuri gramaticale;
  • capeți încredere să vorbești încă de la început.

Dacă ai un nivel mediu (nivelurile B1–B2 conform CECRL) - Poți comunica în multe situații, însă încă eziți, cauți cuvintele potrivite

sau întâmpini dificultăți în conversații mai naturale. Poți evolua prin:

  • extinderea vocabularului;
  • dezvoltarea fluenței;
  • înțelegerea limbii engleze autentice;
  • exprimarea mai spontană și cu mai multă încredere.

Dacă ai un nivel avansat, nevoile tale sunt diferite. Accentul cade, de regulă, pe perfecționarea acurateței exprimării, a pronunției

și pe dezvoltarea unui vocabular mai bogat și mai nuanțat.

 

Pasul 2: Stabilește destinația

Oamenii învață limba engleză din motive foarte diferite. Tocmai de aceea, obiectivul tău ar trebui să determine modul în care

studiezi. Dacă îți dorești dezvoltare profesională, ar fi bine săte concentrezi pe:

  • vocabular de business;
  • redactarea emailurilor profesionale;
  • participarea la ședințe și susținerea     prezentărilor;
  • pregătirea pentru interviuri;

              comunicarea eficientă și încrezătoare la locul de muncă.

Dacă visezi să călătorești fără stres, concentrează-te pe comunicarea practică:

  • în aeroporturi și hoteluri;
  • în restaurante;
  • cererea și oferirea de indicații, sfaturi;
  • gestionarea situațiilor neprevăzute;
  • conversații naturale cu localnicii.

Dacă te pregătești pentru un examen (Cambridge, IELTS, TOEFL etc.) ai nevoie de o strategie bine structurată. Pe lângă

îmbunătățirea nivelului de engleză, va trebui să:

  • înțelegi foarte bine formatul examenului;
  • exersezi în condiții de timp limitat;
  • îți dezvolți tehnicile de redactare;
  • îți îmbunătățești performanța la proba orală;
  • primești feedback personalizat.

 

Cel mai bun curs nu este neapărat cel mai popular. Cel mai bun curs este acela care se potrivește nivelului tău actual,

obiectivelor tale și stilului tău de învățare. De aceea, la Let's English, nu cred în abordarea de tip „același curs pentru toată

lumea”. Fiecare cursant vine cu propria poveste, propriile puncte forte și propriile aspirații.

Indiferent dacă reiei studiul limbii engleze după mulți ani, te pregătești pentru o oportunitate importantă în carieră sau pur și

simplu îți dorești să călătorești cu mai multă încredere, planul tău de învățare ar trebui să reflecte obiectivele tale personale.

 

Tu cu ce provocare te confrunți?

Dacă nu ești sigur care este nivelul tău sau ce ar trebui să studiezi mai departe, te invit să discutăm. Împreună putem identifica

punctul din care pornești, obiectivul pe care îl urmărești și cea mai eficientă strategie pentru tine. În felul acesta, timpul investit în

învățarea limbii engleze va produce rezultate reale.

Călătoria ta în limba engleză nu trebuie să fie complicată sau confuză. Împreună putem crea o strategie personalizată și putem

alege resursele care te vor ajuta să progresezi mai repede, cu încredere și claritate, astfel încât planul tău de învățare chiar să

semene cu planificarea unei vacanțe: captivantă, palpitantă, reprezentând momentul în care chiar faci ceva doar pentru tine.

 

Formular de

înscriere

Ups! Ceva nu a mers bine. încearcă din nou mai târziu sau trimite-ne un email.