Let's English!

Este mai bine să înveți engleza singur sau cu profesor?

Poți învăța engleza și singur, dar un profesor bun îți oferă direcție, feedback și o strategie adaptată nevoilor tale. Descoperă când este suficient să înveți pe cont propriu și când ajutorul unui profesor poate face diferența.

 „Pot să învăț engleza și singur. De ce aș avea nevoie de un profesor?”

Este o întrebare legitimă și foarte bună, mai ales dacă ne gândim la multitudinea de resurse pe care le avem la dispoziție astăzi: aplicații, YouTube, podcast-uri, cărți, platforme de cursuri online, inteligență artificială și nenumărate materiale gratuite.

Așadar, maieste nevoie de un profesor?

Răspunsul sincer este: depinde.

Depinde de nivelul tău, de obiectivul pe care îl ai, de timpul disponibil și, mai ales, de felul în care înveți cel mai bine.

Uneori poți progresa foarte bine singur. Alteori, faptul că ai un profesor potrivit îți poate economisi luni sau chiar ani de încercări, greșeli și frustrări.

Ce poți învăța foarte bine singur?

Să începem cu partea bună a învățării individuale: dacă ești motivat/ă și știi ce ai de făcut, poți face foarte multe lucruri singur/ă.

Poți:

  • să înveți cuvinte și expresii noi;
  • să asculți podcast-uri;
  • să urmărești filme și seriale în limba engleză;
  • să citești cărți și articole;
  • să înveți structuri gramaticale și să faci exerciții din culegeri;
  • să exersezi pronunția;
  • să folosești aplicații pentru vocabular;
  • să scrii texte și să primești feedback cu ajutorul unor instrumente digitale.

Pentru o persoană disciplinată, toate acestea pot fi extrem de valoroase. De fapt, cred că învățarea individuală ar trebui să facă parte din parcursul oricărui adult care vrea să progreseze în limba engleză. Un profesor nu poate învăța în locul tău.

Atunci de ce ai avea nevoie de un profesor?

Pentru că există o diferență importantă între:

„Am acces la informație”

și

„Știu care informație îmi este de folos, când să o folosesc și cum să o transform într-o deprindere utilă mie.”

Internetul îți poate oferi mii de explicații despre Present Perfect. Dar cineva trebuie să îți spună dacă tu ai nevoie să mai studiezi Present Perfect sau dacă problema ta reală este, de fapt, lipsa vocabularului activ.

Poți găsi pe YouTube sute de videoclipuri despre pronunție. Dar cineva trebuie să îți spună ce faci tu greșit atunci când vorbești.

Poți descărca o aplicație cu mii de cuvinte. Dar cineva trebuie să te ajute să transformi acele cuvinte din vocabular pasiv în vocabular pe care îl poți folosi spontan.

Aici intervine profesorul.

Un profesor bun nu îți oferă doar informație. Îți oferă direcție.

Imaginează-ți că vrei să ajungi într-un oraș în care nu ai mai fost. Poți pleca fără hartă și compas. Poți deschide Google Maps. Poți întreba oameni pe drum. Poți citi indicatoare. Probabil vei ajunge, într-un final.

Dar există și varianta în care cineva care cunoaște foarte bine drumul merge cu tine și îți spune:

„Ai făcut o alegere foarte bună, te felicit. De aici mergi în direcția aceasta. Nu are rost să o iei pe acolo că pierzi timp și combustibil. Imi place cum conduci cu precauție și respectând limita de viteză. După intersecția următoare schimbăm puțin traseul. Suntem pe drumul cel bun!”

Profesorul de limba engleză are, într-o anumită măsură, acest rol: te ajută să vezi unde ești, unde vrei să ajungi și ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo în mod eficient.

Unul dintre cele mai mari avantaje: feedbackul constant și materialul adaptat nevoilor tale.

Poți studia singur foarte mult, dar există un lucru pe care nu îl poți face întotdeauna singur foarte bine: să te auzi și să te evaluezi obiectiv. Poate folosești un timp verbal greșit fără să îți dai seama. Poate pronunți un cuvânt într-un mod care îți pare corect. Poate traduci în minte structuri din limba română care sună nefiresc în engleză. Poate faci aceeași greșeală de luni dezile. Dacă nimeni nu ți-o semnalează, există riscul să devină un obicei.

Un profesor bun observă aceste lucruri și îți oferă feedback exact atunci când ai nevoie de el. De asemenea, un profesor bun îți oferă materiale adaptate nevoilor tale, creează cursul pentru tine. Și mai important: îți poate spune ce greșeli trebuie corectate acum și pe care le poți lăsa pentru mai târziu. Nu orice greșeală este la fel de importantă.

Dar dacă folosesc o aplicație?

Folosește-o!

Serios. 😊

Nu cred că aplicațiile sunt dușmanul profesorilor. Dimpotrivă, o aplicație bună poate fi un instrument excelent pentru vocabular, repetiție și exersare.

Problema apare atunci când crezi că un instrument poate înlocui întregul proces de învățare.

O aplicație îți poate spune dacă ai ales răspunsul corect și te ajută să repeți același lucru de câte ori ai nevoie pentru a-l însuși. Dar nu poate înlocui complet o conversație în care trebuie să îți exprimi o opinie, să reacționezi la ceva neașteptat, să explici o idee sau să găsești o formulare atunci când nu îți vine cuvântul perfect.

Iar exact aceste momente construiesc fluența.

Dar inteligența artificială?

AI-ul schimbădeja modul în care învățăm limbi străine și cred că este un lucru extraordinar.

Poți cere o explicație, poți genera exerciții, poți exersa conversații, poți cere exemple, poți verifica un text, poți primi feedback instantaneu. Toate acestea sunt instrumente extraordinare.

Dar și aici există aceeași limită: informația și feedbackul nu sunt același lucru cu ghidarea personalizată.

Un instrument poate răspunde la întrebarea pe care i-o pui.

Un profesor bun îți poate spune și:

„Aceasta nu este întrebarea pe care ar trebui să ți-o pui acum.”

Iar diferența poate fi uriașă.

Când este suficient să înveți singur?

Învățarea individuală poate fi o alegere foarte bună dacă:

  • ai deja o bază solidă;
  • ești disciplinat și consecvent;
  • știi exact ce vrei să îmbunătățești;
  • îți place să descoperi singur lucruri;
  • ai suficiente oportunități de a vorbi cu alte persoane;
  • poți identifica și corecta singur o parte dintre greșeli.

De exemplu, dacă ai nivel B2 și vrei să îți îmbogățești vocabularul sau să te obișnuiești cu diferite accente, poți face foarte multe lucruri singur.

Dar dacă ești începător, dacă te-ai blocat la un anumit nivel sau dacă înțelegi engleza, dar nu reușești să vorbești, ajutorul unui profesor poate face o diferență foarte mare.

Când merită să investești într-un profesor?

După părerea mea, merită să investești în cursuri personalizate mai ales atunci când ai unul dintre aceste obiective:

Vrei să progresezi mai repede.

Un profesor îți poate elimina multe dintre încercările inutile.

Ai nevoie de engleză pentru un obiectiv concret.

Un examen, un interviu, o promovare, o prezentare sau o plecare în străinătate necesită o strategie.

Îți este teamă să vorbești.

Ai nevoie de un spațiu sigur în care să poți exersa fără să te simți judecat.

Înțelegi engleza, dar nu reușești să o folosești spontan.

Ai nevoie de practică activă și feedback.

Ai încercat demai multe ori să înveți singur și ai renunțat.

Poate că problema nu este lipsa de voință, poate că ai nevoie de structură, responsabilitate și de cineva care să te ajute să nu te pierzi pe drum.

Și poate că întrebarea nu trebuie să fie „singur sau cu profesor?”

Poate că întrebarea mai bună este:

„Cum pot combina cel mai eficient cele două variante?”

Pentru că aceasta este, de fapt, abordarea pe care o recomand.

Folosește timpul cu profesorul pentru ceea ce este dificil de făcut singur:

  • conversație;
  • feedback;
  • corectarea greșelilor;
  • explicații personalizate;
  • exerciții adaptate nivelului tău;
  • dezvoltarea fluenței;
  • stabilirea următorilor pași, a unei strategii personalizate.

Iar între lecții, continuă singur: ascultă, citește, repetă, scrie, urmărește filme, învață expresii și, mai ales, folosește limba engleză cât mai des. Profesorul îți poate arăta drumul, iar tu trebuie să faci pașii. Adevărul este că nu ai nevoie de „mai multă engleză”. Ai nevoie de engleza potrivită pentru tine.

Un adult care învață limba engleză nu are nevoie să știe tot. Are nevoie să știe ce îi este util acum. Dacă ai 45 de ani, lucrezi într-o companie internațională și ai nevoie să participi la ședințe în limba engleză, nu ai aceleași priorități ca un student care se pregătește pentru Cambridge C1.

Dacă pleci în străinătate peste două luni, ai alte nevoi decât cineva care vrea să ajungă la fluență în următorii doi ani. Dacă ești la A1, nu ai nevoie de aceleași activități ca un cursant B2.

De aceea, un profesor bun nu predă aceeași lecție tuturor.

În primul rând, încearcă să înțeleagă persoana din fața lui.

La Let's English, eu cred în combinația dintre cele două metode: nu vreau ca un cursant să depindă de profesorul său pentru fiecare cuvânt, fiecare regulă sau fiecare exercițiu.

Dimpotrivă: vreau ca, în timp, cursanții mei să devină din ce în ce mai independenți.

În timpul cursurilor lucrăm la comunicare reală, vocabular util, fluență, pronunție și încrederea de a vorbi. Între sesiuni, cursanții au nevoie să continue singuri: să asculte, să citească, să repete și să folosească limba.

Pentru mine, profesorul nu este cineva care „știe engleză în locul tău” ci este persoana care te ajută să înveți cum să înveți, ce să exersezi, ce să corectezi și cum să transformi ceea ce știi în ceea ce poți face.

Pentru că, încele din urmă, scopul nu este să ai nevoie de profesor pentru totdeauna.

Scopul este ca, datorită profesorului, să ajungi să te descurci din ce în ce mai bine singur.

Așadar, singur sau cu profesor?

Răspunsul meueste:

și singur, și cu profesor.

Învață singur cât de mult poți. Dar atunci când ai nevoie de direcție, feedback, conversație și un plan adaptat ție, nu trebuie să descoperi totul singur. Uneori, cea mai rapidă cale de a ajunge la destinație nu este să mergi singur ci să ai alături pe cineva care cunoaște drumul.

Dacă vrei să afli de unde ar fi cel mai bine să începi și ce strategie ți s-ar potrivi, te invit să rezervi o discuție gratuită.

Îmi vei spune unde te afli acum, ce vrei să poți face în limba engleză și ce te împiedică să ajungi acolo.

De acolo, putem construi împreună următorii pași.

Formular de

înscriere

Ups! Ceva nu a mers bine. încearcă din nou mai târziu sau trimite-ne un email.